joi, mai 1, 2025
AcasăNaționalGabriela Firea, învinsă de protestatari. Mută Târgul de Crăciun

Gabriela Firea, învinsă de protestatari. Mută Târgul de Crăciun

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat sâmbătă într-un comunicat de presă că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde și Târgul de Crăciun într-o altă locație și susține că spațiul public este al tuturor, nu poate fi “rezervat” unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat.

Decizia a venit, după ce sâmbătă, sute de persoane au ieşit în stradă, în Piaţa Victoriei cerând mutarea manifestării, care ar fi avut ca scop doar blocarea protestelor împotriva guvernului. La un moment dat s-a ajuns chiar ca protestatarii să se îmbrâncească cu jandarmii, iar trei dintre aceştia să fie ridicaţi de forţele de ordine.

Chiar înainte ca primarul să-şi comunice hotărârea, firma care amenaja scena pentru festivalul de Crăciun şi-a ridicat din Piaţa Victoriei toate echipamentele.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. Sa la fie rusine ticalosilor astora de prostestatari contra orice misca , ei n-au mama n-au tata si batjocoresc totul pentru citiva bani pe care li-i dau dusmanii tarii! Macar de sarbatori puteau sa stea naibii acasa si sa nu deranjeze bunul mers al sarbatorii. Dar autoritatile sunt de vina ca nu ii invata minte sa stea putin la zdup pentru tulburarea ordinii publice. Dar nu. si lor le e frica ca cel din umbra ii pindeste si le cauta nod in papura. M-am saturat de prosteste si de zurbagii si vreau sa petrec sarbatorile crestinesti in liniste si pace. Plecati naibii la casile voastre,derbedeilor!

Botoșani
cer fragmentat
22.6 ° C
22.6 °
21.1 °
50 %
4.1kmh
80 %
J
23 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...