spot_img
miercuri, decembrie 24, 2025
AcasăNaționalPoliţist cu avere suspectă

Poliţist cu avere suspectă

Agenția Națională de Integritate a stabilit că Adrian Florin Dragoș, fost agent șef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Arad, nu poate justifica o avere de aproximativ 76.000 euro.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 330.329 lei (76.622 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de acesta.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Adrian Florin Dragoș.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0.6 ° C
-0.6 °
-1.4 °
94 %
2.7kmh
100 %
mie
-2 °
J
-2 °
vin
2 °
S
-0 °
D
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.

EDITORIAL

Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...