14 − 1 =

A password will be e-mailed to you.

Curtea Constituţională a României a decis marţi că sunt constituţionale modificările aduse de Parlament legii privind organizarea referendumului, după ce a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit legii trimise la promulgare, referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern.

Practic, ca urmare a modificărilor aduse Legii referendumului, președintele României este scos din procedura organizării referendumului de revizuire a Constituției, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Proiectul de modificare a Legii referendumului a fost inițiat de 47 de deputați și senatori PSD. A fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, pe 5 septembrie 2017. În prima fază, proiectul a fost atacat la Curtea Constituțională de parlamentari PNL și USR, iar CCR a decis, pe 21 noiembrie 2017, că unele prevederi încalcă Legea fundamentală. După ce a fost, din nou, adoptat de Parlament, proiectul a fost, iar, atacat la CCR de parlamentari PNL. Curtea Constituțională a respins sesizarea, ca fiind neîntemeiată. Pe 15 martie 2018, președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea proiectului de lege. Odată respinsă cererea de reexaminare, proiectul a fost adoptat, din nou, în forma dorită de PSD-ALDE și a fost trimis la promulgare.

Pe 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

Apreciază calitatea articolului

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...