vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalColonelul Paraschiv audiat pentru violenţele de la miting

Colonelul Paraschiv audiat pentru violenţele de la miting

Colonelul Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, a fost audiat ieri, la Parchetul General, în legătură cu intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. „Momentan nu am niciun statut. Momentan nu pot să dau declaraţii, sunt militar”, a spus colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei după ce a fost audiat.

Întrebat de jurnalişti dacă a fost justificată intervenţia în forţă a jandarmilor, Paraschiv a răspuns: „Dacă dumneavoastră m-aţi văzut pe mine că sunt agresiv, aveţi perfectă dreptate”. „Ştiţi că respect foarte mult presa. Nu pot să dau nicio declaraţie pe parcursul anchetei. Avocatul meu va da declaraţiile necesare”, a mai spus el.

De asemenea, el a fost întrebat dacă îşi asumă riscul de a răspunde penal. „Din punctul meu de vedere, nu cred”, a mai spus şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

La protestul din 10 august, Cătălin Răzvan Paraschiv a fost filmat în timp ce îşi coordona oamenii. El a fost surprins şi în timp ce a agresat un jurnalist de la HotNews. La câteva zile după mitingul diasporei, el a dat un interviu în revista Kamikaze în care a negat agresiunea, iar pe de altă parte se declara mirat că mai există imaginile în care îl agresează pe Robert Mihăilescu. „Dacă îi smulgeam telefonul, de unde mai avea imaginile cu mine?”, a spus el.

Miercuri, la Parchetul General a fost audiată în dosarul violenţelor din 10 august prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor. Ea a susţinut la ieşirea de la audieri că a respectat legea „cu stricteţe”, iar ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei pe care l-a semnat respectă legislaţia în vigoare. Speranţa Cliseru a mai spus că are calitatea de martor în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului General şi nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliştilor, repetând că a respectat legea. De asemenea, Cliseru a spus că nu a fost în Piaţa Victoriei în 10 august, contrazicându-i astfel pe ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, precum şi pe coordonatorul intervenţiei jandarmilor Laurenţiu Cazan, care au afirmat că prefectul a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16:00.

Deja ai votat!

2 COMENTARII

  1. INSTRUIESTE CLAR OMUL , se trage in plan vertical , cei ce suntem paraleli cu actiunile politice si militare e cam greu sa intelegem rostul cuiva PE ACOLO , multi se mira ce cauta asta in civil si are atita influenta in perioade critice , deci e cineva nu numai bun de sters la cur .

Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...