spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalDăncilă primită cu critici de socialiştii europeni

Dăncilă primită cu critici de socialiştii europeni

Premierul Viorica Dăncilă a mers la Bruxelles şi s-a întâlnit cu liderii socialiştilor din Parlamentul European, o întâlnire care ar fi trebuit să fie una relaxată, dat fiind faptul că sunt parte a aceleiaşi familii politice. Numai că, potrivit unor surse citate de Euractiv.com nu a fost deloc o întâlnire liniştită, ba din contră. Mai mulţi eurodeputaţi socialişti au ridicat tonul în această şedinţă criticând dur guvernarea de la Bucureşti. La un moment dat, discuţiile au devenit aprinse, iar Vioricăi Dăncilă i s-a reamintit că anul viitor România va prelua preşedinţia Uniunii Europene şi i-a cerut să ţină lucrurile pe linia de plutire la Bucureşti. Conform Euractiv, europarlamentarii socialişti au cerut autorităţilor române „claritate” într-o serie de chestiuni, de la cazurile majore de corupţie şi până la referendumul pentru familie, în contextul în care România va prelua de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

 

Critici dure referitoare la corupţie

 

Unul dintre europarlamentari a enumerat în faţa premierului Viorica Dăncilă o serie de pretinse cazuri de corupţie din România şi a întrebat-o dacă este „fericită” cu aceste evoluţii. „Aceasta este poziţia unui partid de stânga?”, a mai întrebat-o acelaşi europarlamentar, al cărui nume Euractiv nu-l precizează.

„Este uşor de spus că Partidul Popular European de centru-dreapta practică un joc, dar cred că este mai mult decât atât”, a adăugat un alt europarlamentar socialist.

 

Dăncilă minte că PSD nu face campanie pentru referendum

 

„În apărarea aşa-numitei familii tradiţionale, dar în contradicţie cu standardele europene pe care le-aţi acceptat şi ratificat, articolul 9 din Carta drepturilor fundamentale a UE spune explicit că oamenii au dreptul să se căsătorească fără discriminare pe baza orientării sexuale. Interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Constituţia României este incompatibilă cu un partid care aparţine familiei noastre. Trebuie să avem în vedere că multe organizaţii LGBT se bazează pe noi şi ne consideră apărătorii lor în interiorul UE. Am dori să vedem partidul socialist român opunându-se revizuirii modificării constituţionale care interzice căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”, a indicat la rândul său încă un europarlamentar.

Potrivit Euractiv, premierul Dăncilă a răspuns că nu face campanie în favoarea acestui referendum, dar acelaşi portal adaugă că sursele sale au spus că „înapoi în România ea face exact opusul”.

 

Probleme şi cu politica externă

 

Unii europarlamentari au adus în discuţie şi intenţia guvernului de la Bucureşti de a transfera ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, idee care, de asemenea, vine împotriva liniei UE.

Un europarlamentar i-a cerut premierului Dăncilă să clarifice relaţiile lui Liviu Dragnea cu consilieri ai premierului israelian Netanyahu şi cu administraţia premierului ungar Viktor Orbán.

Euractiv mai scrie că PSD i-a provocat „dureri de cap” liderului grupului S&D din PE, germanul Udo Bullmann. Acesta din urmă a căutat să promoveze o agendă mai progresistă în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor, dar PSD îi ameninţă planurile. Mai mult, acţiunile guvernului român împotriva ONG-urilor nu sunt nici ele conforme cu recenta abordare a S&D de sporire a angajamentului din partea societăţii civile.

Viorica Dăncilă a efectuat, marţi şi miercuri, o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, înaintea dezbaterii despre România care va avea loc săptămâna viitoare în Parlamentul European.

 

Premierul face o nouă gafă, confundă protestatarii cu protestanţii

 

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă în timpul discuţiilor cu europarlamentarii din grupul Socialiştilor şi Democraţilor. A spus „protestanţi” în loc de „protestatari”.

„Cei care au agresat jandarmii, nu ştiu dacă în vreo ţară europeană o femeie jandarm poate fi bătută cu atâta bestialitate de către protestanţi (n.r. – corect protestatari. Protestanţii – sunt adepţii protestantismului, denumire generală a confesiunilor religioase creştine care s-au rupt de catolicism prin mişcarea Reformei din secolul al XVI-lea)”, a spus Dăncilă.

„Tocmai am aflat de la Viorica Dăncilă, în plenul Grupului S&D, că jandarmeriţa a fost «bătută cu bestialitate de protestanţi». Sper că traducătorii au înţeles că este vorba de protestatari. Să nu intrăm într-un conflict religios”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Dăncilă vorbea despre Ştefania, femeia bătută de mai mulţi indivizi în timpul protestului din 10 august. Iniţial, Jandarmeria a anunţat că femeia are fractură de coloană cervicală şi că ar putea rămâne paralizată. Diagnosticul a fost apoi infirmat, iar jandarmeriţa a plecat din spital după câteva zile pe propriile picioare, ba chiar alergând, pentru a se feri de jurnalişti.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...