marți, iulie 15, 2025
AcasăNaționalTorţionarul Ioan Ficior a murit în penitenciar

Torţionarul Ioan Ficior a murit în penitenciar

Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, a murit, ieri, la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, acesta aflându-se în executarea unei pedepse de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. „S-a înregistrat un deces astăzi (n.r. – ieri), în jurul orei 10:00, la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava. Persoana în cauză se afla în evidenţa unităţii cu o serie de afecţiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri şi tratament potrivit recomandărilor medicilor specialişti. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative şi INML Bucureşti”, a declarat pentru Agerpres Cristina Enache, purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Ioan Ficior a fost condamnat definitiv în martie 2017 de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. Ficior a fost obligat şi să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 310.000 de euro daune morale pentru opt părţi civile din dosar. Acestea urmau să primească sume între 20.000 şi 70.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plăţii.

Fostul torţionar Ioan Ficior a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...