joi, mai 1, 2025
AcasăNaționalCCR recunoaşte familiile homosexuale

CCR recunoaşte familiile homosexuale

Cu o săptămână înainte de referendumul pentru familia tradiţională, motivarea Curţii Constituţionale a României (CCR) în cazul cuplului gay Coman-Hamilton nu mai lasă loc de interpretări în privinţa reglementării parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex. „Un cuplu format din persoane de acelaşi sex intră în sfera noţiunii de «viaţă privată», precum şi a noţiunii de «viaţă de familie», asemenea relaţiei stabilite într-un cuplu heterosexual”, se arată în documentul CCR. În acest sens, Curtea precizează totodată că „persoanele de acelaşi sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-şi exprima personalitatea în interiorul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaştere legală şi judiciară a drepturilor şi îndatoririlor corespunzătoare”. Cu alte cuvinte, referendumul pentru definirea familiei va fi unul pentru restrângerea unui drept constituţional.

CCR a admis, în luna iulie, sesizarea depusă de cuplul româno-american şi a recunoscut dreptul de şedere şi dreptul de liberă circulaţie pentru americanul Clai Hamilton, în baza căsătoriei încheiate cu Adrian Coman, deşi Codul civil nu recunoaşte căsătoriile încheiate între persoanele de acelaşi sex.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a catalogat decizia CCR în cazul cuplului gay româno-american „istorică”, pentru că „CCR constată că cuplul de acelaşi sex intră în noţiunea de viaţă de familie si are dreptul să se exprime şi să fie recunoscut legal”.

 

Cristi Danileţ: Cuplurile homosexuale sunt şi vor fi o familie

 

Judecătorul Cristi Danileţ a explicat, pe contul său de Facebook, că şi cuplurile homosexuale stabile sunt şi vor fi o familie, ca orice altă formă de cuplu, iar ceea ce s-ar putea modifica prin referendumul din 6-7 octombrie este doar definiţia căsătoriei în Constituţie. „Tocmai s-a publicat decizia CCR în celebrul caz Coman-Hamilton. Nu ar fi rău să citim şi să nu confundăm cu ceea ce se discută la referendum, art. 48 Constituţie – care se referă la CĂSĂTORIE. Aşadar, pe art. 26, cuplurile homosexuale stabile sunt şi vor fi o FAMILIE, ca orice altă formă de cuplu (numită popular «concubinaj»). Aşadar, să ne lămurim ca să dispară manipularea din ultimii doi ani: ceea ce se modifică la referendum este articolul cu privire la căsătorie (care acum este şi în viitor va fi numai pentru parteneri de sex opus), în timp ce viaţa de familie este pentru acele persoane care aleg să trăiască, gospodărească şi vieţuiască împreună, cu sau fără acte, cu sau fără copii şi indiferent de orientarea sexuală”, a arătat judecătorul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...