spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalDouă luni de arest pentru Udrea şi Bica

Două luni de arest pentru Udrea şi Bica

În San José a început procedura de extrădare, atât pentru Elena Udrea, cât și pentru Alina Bica. Dar reţinerea celor două nu înseamnă şi extrădarea imediată. Totuşi, aseară, magistraţii costaricani au decis că Elena Udrea şi Alina Bica vor sta două luni în arest preventiv, perioadă în are autorităţile române trebuie să obţină extrădarea lor. „Extrădarea nu e împiedicată de faptul că Elena Udrea are un copil născut în Costa Rica”, a declarat Gustavo Chinchilla, şeful Interpol Costa Rica.

Extrădarea urmează să fie analizată de un judecător de la tribunalul din San José. Acesta va decide dacă acceptă sau nu cererea autorităților din România, ca Elena Udrea și Alina Bica să fie aduse la București pentru a-și executa pedepsele de şase, respectiv patru ani de detenție, la care au fost condamnate în iunie. Există însă un mare semn de întrebare referitor la aprobarea extrădării deoarece amândouă au obținut statutul provizoriu de azilant politic la San José, valabil până la începutul anului viitor. Autoritățile de la San José trebuie să decidă dacă le acordă permanent statul de azilant politic.

În privința Elenei Udrea, există și problema copilului nou-născut, care ar avea cetăţenie costaricană, iar legile de acolo prevăd că cei mici nu pot fi despărțiți de părinții lor.

În ceea ce o privește pe Alina Bica, se referă la nerecunoașterea în legislația din Costa Rica a infracțiunii pentru care a fost condamnată definitiv în România, respectiv favorizarea infractorului.

Întreaga procedură nu se va desfășura în baza unui tratat bilateral de extrădare, pentru că între România și Costa Rica nu există un astfel de document semnat, ci în baza Convenției de la Merida, care a fost ratificată în ambele state și care prevede o conlucrare a țărilor care au adoptat-o pentru combaterea corupției și se face o referire la extrădarea între țări în cazul persoanelor condamnate pentru corupţie.

 

Reţinute de Interpol

 

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica. Elena Udrea a fost reţinută ieri, în jurul orei locale 10:00 (19:00, ora României), iar Alina Bica, patru ore mai târziu. Ambele au fost ridicate de pe stradă.

Potrivit unui comunicat, cele două erau fost investigate, supravegheate şi monitorizate de ceva timp de autorităţile din Costa Rica. Ambele aveau alerte roşii în baza de date a Interpol, ca urmare a condamnărilor primite în România, în dosare de corupţie.Fostul ministru şi fosta şefă a DIICOT au fost plasate sub ordinele Curții Penale din San José.

Elena Udrea, care ar fi dat naștere, recent, unei fetițe în Costa Rica, a fost condamnată la începutul lunii iunie, definitiv, la şase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Ea plecase în Costa Rica din luna februarie și fusese dată în urmărire.

În ceea ce o privește pe Alina Bica, fosta şefă a DIICOT a cerut încă din ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica. Pe 26 iunie, ea a fost condamnată definitiv, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

Atât Elena Udrea, cât și Alina Bica au pe rolul instanțelor din România și alte dosare decât cele în care au primit deja sentințe definitive.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...