spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalControverse aduse de ordonanţa pe Justiţie

Controverse aduse de ordonanţa pe Justiţie

Procurorii de la DNA, DIICOT şi de la parchetele importante rămân în funcţii. Este decizia secţiei de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) luată ieri, cu unanimitate de voturi, după o şedinţă la care a participat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

În ceea ce-i priveşte pe procurorii numiţi provizoriu în aceste parchete, dar care nu întrunesc noile condiţii (experienţă sau concurs), acestora le încetează delegarea odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. În total, este vorba cam de 40 de magistraţi în cele trei parchete mari care nu au condiţia de grad profesional întrunită.

„Secţia pentru procurori, în unanimitate, a luat act de solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT şi DNA şi recomandă interpretarea dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, precum şi în cadrul celorlalte Parchete. Hotărârea secţiei va fi motivată în cel mai scurt timp… Nu pleacă nimeni, după interpretarea noastră, având în vedere dispoziţiile legii care prevăd, în viziunea noastră, condiţionalitatea de vechime. Nu discutăm de caracter retroactiv”, a explicat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, şef al Secţiei de procurori.

Noile reglementări din ordonanţa de urgenţă impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.

La şedinţa CSM a participat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a declarat că doreşte să transmită un mesaj de stabilitate procurorilor. „Procurorii din Secţia specializată a CSM sunt oameni cu experienţă, care ştiu să interpreteze şi să aplice legea în mod corect. Până la urmă, nu am venit să-i lămuresc eu, am venit şi am avut o discuţie foarte bună… Am încredere că Secţia de procurori va da interpretarea corectă către sistem. Mesajul meu este de încredere şi stabilitate”, a afirmat Toader, la sediul CSM.

Ordonanţa de Urgenţă care modifică legile justiţiei produce un cutremur în sistemul judiciar. După o aşteptare de 30 de ore de la adoptare, ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, iar surprizele sunt de proporţii. O prevedere din ordonanţa intrată în vigoare arată că, pentru a activa în DNA, procurorii trebuie să susţină un concurs în faţă Secţiei de procurori din cadrul CSM. Acest lucru nu era prevăzut până acum, aşa că niciunul dintre procurorii care activează la DNA nu a dat un astfel de examen.

 

Ciorbea a plecat în concediu şi nu are cine ataca ordonanţa la CCR

 

Procurorul general Augustin Lazăr i-a transmis ieri Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu neconstituţionalitatea articolul VII din Ordonanţa de Urgenţă pe Legile Justiţiei. Articolul respectiv se referă la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească procurorii de la Parchetul General, DNA şi DIICOT pentru a rămâne sau promova în funcţie.

În solicitarea trimisă Avocatului Poporului, Augustin Lazăr expune mai multe critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. În opinia procurorului general, acest articol este în contradicţie cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii.

Solicitări similare au făcut USR şi PNL, numai că nu are cine să le dea curs, Victor Ciorbea fiind plecat în concediu de odihnă până pe 30 octombrie în Statele Unite. Se pare că acesta nu şi-a delegat atribuţiile spre vreunul din cei doi vicepreşedinţi. „Avocatul Poporului afirmă că toate petiţiile având acest obiect, sunt analizate de către specialiştii Biroului contencios constituţional şi recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenţi, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul comparat în materie, precum şi concluziile Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), după care urmează a fi luată o decizie”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...