spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNaționalTrofeu adus la Botoşani de la un concurs naţional de muzică

Trofeu adus la Botoşani de la un concurs naţional de muzică

O elevă de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” a impresionat la Concursul naţional de teorie muzicală „Emil Alexandrescu”, desfăşurat recent la Bacău. Este vorba de Mădălina Rusu, elevă în clasa a XII-a. În ciuda faptului că subiectele au fost extrem de dificile, excedând programa şcolară, Mădălina Rusu a făcut un concurs fără greşeală şi a câştigat Trofeul „Emil Alexandrescu”.
Elevii de la Liceul de Artă Botoşani au mai cucerit un premiu I (Teodora Grumeza), două premii II (Măriuca Roman şi Ecaterina Ungureanu), două premii III (Teodor Gireadă şi Clara Apachiţei) şi o menţiune (Ilinca Grumeza).

Roadele muncii Mădălinei s-au concretizat prin câştigarea Trofeului «Emil Alexandrescu». Deoarece acest concurs se desfăşoară la începutul anului şcolar, după o vacanţă de trei luni, elevii cei mici s-au adaptat mai greu la cerinţele, ce-i drept, foarte exigente ale concursului, dar au reuşit să obţină premii importante. Eu le mulţumesc pentru munca şi dăruirea lor şi sper să aibă curaj să mai participe la următoarele concursuri, pentru că sunt foarte talentaţi”, a declarat profesoara Cătălina Şobachi.

Avem copii foarte buni şi dascăli dedicaţi, care merită felicitaţi. Rezultatele sunt pe măsura muncii depuse de ei şi menţin sus stindardul liceului nostru, care se dovedeşte a fi unul dintre cele mai bune din regiune. Ţin să-i felicit pe toţi elevii şi profesorii lor îndrumători pentru rezultatele foarte bune obţinute”, Beatrice Păpădie, directorul Liceului de Artă.

Premiile obţinute de elevii botoşăneni

Trofeul „Emil Alexandrescu”

Mădălina Rusu (clasa a XII-a), profesor Cătălina Şobachi

Premiul I

Teodora Grumeza (clasa a VII-a), profesor Cătălina Şobachi

Premiul II

Măriuca Roman (clasa a III-a), profesor Oana Vasilache

Ecaterina Ungureanu (clasa a XI-a), profesor Izabela Ojog

Premiul III

Teodor Gireadă (clasa a a III-a), profesor Cătălina Şobachi

Clara Apachiţei (clasa a IX-a), profesor Cătălina Şobachi

Menţiune

Ilinca Grumeza (clasa a a II-a), profesor Cătălina Şobachi

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...