sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăNaționalLudovic Orban, propunerea PNL pentru postul de premier

Ludovic Orban, propunerea PNL pentru postul de premier

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat ieri, la Alba Iulia, că negocierile cu UDMR continuă şi a făcut un apel la adresa parlamentarilor maghiari, prin care le-a cerut să voteze în conformitate cu voinţa celor care i-au trimis în Parlament. Orban a confirmat totodată că propunerea de premier a PNL este chiar el. „Decizia Partidului Naţional Liberal este foarte clară, a fost luată în Consiliul Naţional, candidatul la funcţia de premier este preşedintele partidului”, a declarat Ludovic Orban.
În context, Orban a vorbit şi despre un buget alternativă realizat de PNL pentru 2019 care ar cuprinde, printre altele, acordarea a 6% din PIB către investiţii, în condiţiile în care Guvernul României nu a înaintat proiectul de buget de stat, la o lună de la expirarea termenului legal. „Este o încălcare gravă a legii săvârşită de guvernul Dragnea – Dăncilă – Tăriceanu, că nu poţi să zici că avem un guvern, avem o colecţie de slugi care execute ordinele unor lideri politici, care nu deţin puterea informală”, a declarat Orban.
Legat de negocierile cu UDMR, acesta a spus că liberalii sunt în continuare în discuţii cu liderii maghiarilor, dar s-a ferit să evalueze direct şansele aceste moţiuni, spunând la un moment dat că „încercarea moarte n-are”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...