spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalMarian Vanghelie revine în politică. Fostul primar îşi lansează partid

Marian Vanghelie revine în politică. Fostul primar îşi lansează partid

Marian Vanghelie a declarat, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă o contestaţie a DNA împotriva controlului judiciar, despre amnistie şi graţiere şi despre lansarea noii lui formaţiuni politice, Partidul Social Democrat Independent, ce va fi unul de stânga în care se „vor regăsi muncitorii”.

DNA a contestat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti decizia instanţei inferioare, care a hotărât să îi ridice lui Marian Vanghelie măsura preventivă a controlului judiciar, instituită în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit foloase necuvenite de 30 de milioane de euro pe vremea când era primar al Sectorului 5.

Marian Vanghelie a explicat cum l-a convins pe judecător să îi ridice măsura preventivă după trei ani de proces.

„I-am explicat judecătorului şi i-am zis în felul următor: că de data asta nu o să mai cer să mi se ridice controlul, vreau să explic o serie de locuri şi dânsul să verifice. Şi dacă am dreptate, dânsul să decidă în consecinţă. (…) I-am spus judecătorului – că este al treilea judecător – că îl rog să constate că după trei ani şi jumătate nu mai este important neapărat să mi se ridice mie controlul judiciar, important este fondul problemei, şi dacă dânsul consideră că merit şi am depăşit toate etapele… Şi am mai spus un lucru: vă rog să verificaţi ce am spus eu şi dacă veţi constata că spun bazaconii şi că mint vă rog nici să nu mai pierdeţi timpul cu mine şi să îmi daţi zece sau 15 ani. Dacă nu, rugămintea mea este să mă judecaţi corect, pentru că aceste personaje gen domnul Coldea şi camarila lui încă îşi mai trag răsuflarea pe ultima sută de metri şi încă cred că îi pot speria pe oameni ca să nu se mai vorbească despre ei. Eu am să vorbesc până când voi considera că se va face dreptate şi până când aceşti oameni vor plăti”, a declarat fostul edil.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată pe 7 iulie 2015, alături de Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, acuzat de şapte infracţiuni de complicitate la luare de mită şi şapte infracţiuni de spălare de bani; Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...