marți, iulie 15, 2025
AcasăNaționalO întreagă secţie DNA este cercetată

O întreagă secţie DNA este cercetată

Procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor au extins acuzaţiile în dosarul în care sunt vizaţi Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, aceştia urmând să fie cercetaţi şi pentru constituire de grup infracţional organizat, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiaţi la Secţia de anchetă a magistraţilor din cadrul Parchetului General, după ce, joi, alţi procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiaţi. Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Procurorul şef adjunct DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcţiei, a trimis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror DNA Ploieşti pentru Lucian Onea şi cereri de încetare a activităţii pentru încă trei procurori de la aceeaşi structură, respectiv Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu şi Răileanu Elena Cerasela.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.9 ° C
19.4 °
18.9 °
86 %
1.2kmh
28 %
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...