vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalCriminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viață

Criminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viață

Magdalena Șerban, femeia care în urmă cu un an și patru luni a împins o tânără în fața unei garnituri de metrou în stația Dristor, a fost condamnată marți la închisoare pe viață. Tânăra a decedat pe loc. Decizia Tribunalului București este definitivă.

O tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce la finalul lui 2017 a fost împinsă intenţionat în faţa garniturii. Experizele psihiatrice au arătat că femeia avea discernământ în momentul în care a comis faptele, astfel că a putut răspunde penal în faţa legii. De altfel, chiar înainte de acest gest, Magdalena Șerban a mai încercat să împingă o tânără în fața metroului, în stația Costin Georgian.

În primă instanță, Magdalena Șerban a fost condamnată tot la închisoare pe viață și la plata unor daune. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată în octombrie 2018 de Tribunalul Bucureşti, femeia având de plătit şi daune morale de 60.000 euro.

Femeia a fost supusă mai multor expertize în urma cărora s-a stabilit că a avut discernământ în momentul în care a comis faptele. De aceea, magistraţii au ţinut-o pe Magdalena Şerban în arest, considerând că este un pericol public.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...