marți, septembrie 16, 2025
AcasăNaționalGrav accident feroviar în Iaşi

Grav accident feroviar în Iaşi

Două persoane au murit şi o altă persoană a fost rănită în zona comunei Ciurea din judeţul Iaşi, după ce au fost lovite de un tren care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi.

„În această seară, în jurul orei 22.40 am fost sesizati prin apel unic de Urgenţă 112 de mecanicul unui tren ce se deplasa pe direcţia Bucureşti-Iaşi cu privire la faptul că ar fi surprins şi accidentat mortal trei persoane. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a declarat Ioana Buştiuc, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

„La locul intervenţiei au fost trimise o descarcerare grea, o autospecială cu modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi două echipaje de ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi”, a declarat  George Onofriasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi.

A treia persoană a fost grav rănită şi va fi transportată la spital. Cele trei persoane se îndreptau spre casă, în momentul în care au fost lovite de tren, a declarat o rudă a acestora pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Trei persoane au fost lovite de tren. Două persoane au decedat, o femeie şi un bărbat. A treia victimă inconştientă va fi transportată de echipajul SMURD şi transferată la UPU a Spitalului Spiridon”, a anunţat Diana Cimpoeşu, medic-şef Upu Smurd.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
94 %
0.9kmh
0 %
mar
28 °
mie
17 °
J
18 °
vin
22 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...