spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNaționalDăncilă, întâlnire la Iași cu activiștii pentru autostradă

Dăncilă, întâlnire la Iași cu activiștii pentru autostradă

Viorica Dăncilă a fost prezentă vineri la Iași, unde a făcut o ședință cu membrii din conducerea PSD și a fost întâmpinată cu proteste. Apoi, a acceptat și o discuție cu membrii asociațiilor civice ce militează pentru autostrada Iași – Târgu Mureș.

În urma discuțiilor de la Iași, asociațiile civice au obținut din partea Premierului României promisiunea că va propune CSAT ca Autostrada A8/Unirii să fie declarată obiectiv strategic național. În general, premierul Dăncilă a fost de acord cu tot ce au cerut asociațiile civice, acceptând toate propunerile, de parcă ar fi fost în opoziție și nu premierul României.

Redăm în continuare comunicatul asociațiilor civice.

Comunicat de presă

Astăzi, 16 august 2019, reprezentanții asociațiilor civice Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8 și Moldova vrea Autostradă au avut o întrevedere, în Casa Pătrată din Iași, cu Prim-Ministrul României, Vasilica Viorica Dăncilă, care a fost însoțită de viceprim-ministrul Mihai Fifor, ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, prefectul Județului Iași, Marian Șerbescu, și senatorul de Iași, Vasile Toma.

Discuția a durat aproape o oră și a privit subiectul Autostrăzii A8/Unirii, Ungheni-Iași-Târgu Mureș.

În urma discuțiilor au reieșit următoarele:

  1. Premierul României a promis că obiectivul integral al Autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș va fi declarat de importanță națională, intrând în categoria infrastructurii critice, în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc în septembrie 2019. Resursele de finanțare pentru acest proiect sunt multiple: fonduri europene, bugetul statului, fonduri private.
  2. Asociațiile civice au ridicat problema sumelor insuficiente pentru revizuirea, pentru completarea studiilor de fezabilitate. Cel mai flagrant exemplu este legat de cei 200 de km între Târgu Neamț și Târgu Mureș, unde pentru completarea SF-ului s-au prevăzut doar 17.580.000 de lei. Ministrul Transporturilor susține că suma alocată aceasta va rămâne. În schimb, asociațiile civice sunt îngrijorate în legătură cu nivelul calitativ al studiului de fezabilitate făcut cu bani atât de puțini comparativ cu lungimea și complexitatea acestui segment (zonă preponderent montană).
  3. Poate în contrapartidă la obiecțiile asociațiilor civice, oficialii au prezentat proiectul centurii Iași (nord), la profil de autostradă, evaluată, conform unui studiu de fezabilitate mai vechi, la suma de 831.000.000 de euro pentru 17 km. În opinia noastră, este vorba de cifre cu rol manipulator, mai ales că această sumă nu a fost vehiculată până acum, după cunoștința noastră, în spațiul public. Este responsabilitatea Ministerului Transporturilor să revadă calitatea SF-ului, să-l refacă potrivit prevederilor legale, să facă tot ceea ce trebuie pentru ca acest segment de autostradă să fie realizat cât mai repede și fără costuri inutile.
  4. Încă o dată, asociațiile civice și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu oportunitatea realizării tronsonului Iași-Târgu Neamț al A8 în Parteneriat Public-Privat. Având în vedere istoricul acestei metode în România, există mari șanse ca PPP-ul să eșueze și în acest caz. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a susținut că dacă PPP-ul eșuează în cazul tronsonului Iași-Târgu Neamț, se va merge pe soluția alocării de fonduri de la bugetul de stat și pentru acest tronson.
  5. Asociațiile au propus o soluție de deblocare a subproiectului Podul de la Ungheni, „ținut în loc” din motive de mediu, respectiv mutarea amplasamentului. Ministerul Transporturilor se opune acestei soluții, care este cea mai simplă variantă de deblocare a subproiectului.
  6. S-a convenit ca între asociațiile civice și Ministerul Transporturilor să continue dialogul, să existe un program de lucru, să existe întâlniri și discuții ori de câte ori va fi necesar.
  7. Între asociațiile civice și Departamentul pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare proiecte de investiţii în infrastructură, înfiinţat recent în cadrul Guvernului, va exista un dialog legat de autostrăzile Moldovei, în mod particular de A8.

Reprezentanții asociațiilor civice reafirmă că investițiile în infrastructura Moldovei sunt esențiale pentru ieșirea din izolare, pentru dezvoltare și pentru stoparea hemoragiei demografice.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Moldova vrea Autostradă

Împreună pentru A8

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...