spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalRăzvan Cuc anunţă restructurări la Tarom şi CNAIR

Răzvan Cuc anunţă restructurări la Tarom şi CNAIR

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că 300 de posturi aferente direcţiilor de achiziţii, economică şi comercială vor fi restructurate de către consiliul de administraţie. Acesta anunţă ca va mai restructura şi posturile de conducere din CNAIR.

„Restructurările se vor face cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. Misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are Tarom şi să nu fie implicate emoţional pentru că aşa nu va face nimic”, a afirmat luni, ministrul Transporturilor.

Cuc a precizat că vor fi restructurate 300 de posturi, iar acestea doar pentru început, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial. De asemenea, ministrul vrea să înfiinţeze un centru separat pentru anagjaţii din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de Tarom.

„Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte, aşa m-a informat şi pe mine managementul Tarom, o parte nu lucrează la întregul potenţial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm şi la trecut un pic. Adică dacă ne uităm la încasările din ultima perioadă, la încasări care se fac de la terţe companii o să vedeţi că au fost în continuă scădere. Şi atunci cred că trebuie dat un imbold şi cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru Tarom”, a explicat Răzvan Cuc.

Ministrul anunţă restructurări şi în cazul posturilor de Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru că nu se respectă termenele proiectelor asumate.

În privinţa celor care îşi vor pierde locurile de muncă, Răzvan Cuc crede că dacă sunt competenţi, îşi vor găsi cu siguranţă de lucru în altă parte.

„Dacă oamenii sunt competenţi, cu siguranţă nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă mai departe”, a declarat ministrul.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...