sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăNaționalParlamentul dezbate și votează moțiunea de cenzură la ora 12:00

Parlamentul dezbate și votează moțiunea de cenzură la ora 12:00

Parlamentul dezbate și votează, miercuri, de la ora 12:00, moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR. Mercel Ciolacu a afirmat că sunt „suficiente” voturi pentru aprobare, în timp ce Ludovic Orban a spus că nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici”.

Anunțul a fost făcut după reuniunea membrilor BPR de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Întrebat de câte voturi se bazează inițiatorii moțiunii de cenzură, acesta a spus că de „suficiente, adică mai mult de 233”.

În schimb, premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, că moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR pentru demitrea cabinetului său nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici” care să aibă „consistență numerică”.

„Din punctul meu de vedere, astăzi pe evaluarea pe care o avem, sigur dacă nu apar repoziționări din partea unor actori politici, care să aibă o oarecare consistență numerică, moțiunea așa cum este atazi nu are șanse să treacă (…) Conform evaluării noastre nu există numărul de voturi necesare pentru”, a subliniat premierul, citat de Mediafax.

Întrebat dacă parlamentării vor vota după trecerea moțiunii de cenzură investirea aceluiași guvern cu aceeași componență, premierul Ludovic Orban a declarat că aceștia ar trebui „să se caute”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...