vineri, iulie 11, 2025
AcasăNaționalIncendiul violent în Delta Văcărești din Capitală

Incendiul violent în Delta Văcărești din Capitală

Un incendiu puternic s-a declanșat luni după amiază în Delta Văcărești, din sudul Capitalei. Potrivit primelor informații, aproximativ 30.000 mp cu vegetație uscată au fost cuprinși de flăcări.

Administraţia Parcului Natural Văcăreşti menţionează că incendiul are loc într-o perioadă când reptilele şi amfibienii sunt încă în hibernare.  „Păsările vor sosi abia la sfârşit de martie, astfel că impactul evenimentului asupra speciilor şi habitatelor este minim”, arată Administraţia Parcului.

Incendiul ar fi izbucnit în deltă, în spatele mall-ului de la Piața Sudului, și s-a extins rapid din cauza vântului puternic. Fumul a ajuns la blocurile și casele din apropiere.

Administraţia Parcului Natural Văcăreşti anunţă că incendiul izbucnit luni după-amiază a fost stins. Intervenția pompierilor a durat aproape 4 ore.

„Au fost stinse şi ultimele focare. În momentul de faţă, în parc nu mai arde nimic. Suntem în teren şi monitorizăm cu atenţie situaţia. Mulţumim pompierilor şi voluntarilor”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook de reprezentanţii Administraţiei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.8 °
22.6 °
51 %
2.5kmh
85 %
vin
24 °
S
25 °
D
29 °
lun
33 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...