spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalPSD blochează doi ani orice privatizare

PSD blochează doi ani orice privatizare

Camera Deputaților a votat ieri un proiect de lege inițiat de Șerban Nicolae, Titus Corlățean și alți 12 parlamentari PSD care interzice timp de doi ani orice vânzare de acțiuni sau privatizare totală a firmelor de stat și blochează și eventualele negocieri începute deja. Proiectul a trecut cu 199 de voturi pentru, 89 împotrivă și 3 abțineri. Vicepreședintele PNL, Florin Roman, a anunțat că liberalii vor ataca legea la CCR.

Proiectul a fost votat deja de Senat în 19 mai și acum a trecut și de Camera Deputaților, mergând la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Dacă va fi promulgat, proiectul va face imposibilă atragerea de capital privat la companiile de stat.

Parlamentarii PSD care au depus proiectului își justifică inițiativa legislativă printr-o presupusă nevoie de protejare a intereselor naționale în economie. Inițiatorii nu explică însă de ce privatizarea unor companii care înregistrează anual pierderi sau profituri foarte mici în comparație cu cifra de afaceri sau cota de piață ar însemna o afectarea a intereselor naționale.

Premierul Ludovic Orban spune că suspendarea, pentru doi ani, a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale este unul dintre proiectele „născute din mintea extrem de sinuoasă a unor parlamentari PSD”, precizând că statul este în procedură de listare a Hidroelectrica pe Bursă. El a mai afirmat că legea va fi atacată la Curtea Constituțională.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...