marți, martie 19, 2024
AcasăNaționalUSR și PLUS fuzionează sâmbătă în cadrul unui congres online

USR și PLUS fuzionează sâmbătă în cadrul unui congres online

USR și PLUS vor fuziona sâmbătă în cadrul unui congres organizat în premieră online, cu participarea a 3.200 de delegați, câte 1.600 de la fiecare partid. Potrivit protocolului agreat de conducerile celor două formațiuni, care urmează să fie supus votului delegaților la congres, fuziunea va fi una prin absorbție a PLUS de către USR.

Astfel, noua formațiune se va numi USR, urmând ca, după rămânerea definitivă a sentinței judecătorești de aprobare a protocolului de fuziune, în termen de maximum patru luni, să fie organizat primul congres al noii formațiuni în cadrul căruia să fie adoptată și noua denumire – USRPLUS.

Până la viitorul congres, conducerea noului USR va fi asigurată de Dan Barna și Dacian Cioloș, în calitate de copreședinți, iar structurile de conducere centrale și locale vor fi reunite.

În perioada de tranziție dintre congresul de sâmbătă și rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, cele două partide vor funcționa pe principiile stabilite pentru Alianța USR PLUS, urmând să intre inclusiv în alegerile locale și parlamentare în acest mod, dacă va fi cazul. De asemenea, până la viitorul congres în cadrul comunicării publice și electorale, vor fi folosite elementele de comunicare (denumire, semn electoral) specifice alianței politice USR PLUS.

În protocolul de fuziune este prevăzut clar însă că la alegerile parlamentare USR și PLUS vor susține candidați unici, care vor fi desemnați pe baza a două scenarii prevăzute în document: conducerile județene ale celor două partide agreează candidații și locurile pe listă sau, dacă nu cad la înțelegere, se organizează conferințe județene (mini-congrese la nivelul fiecărui județ – n. red.) în cadrul cărora candidații vor fi desemnați prin votul delegaților.

Protocolul de fuziune mai prevede că, după rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, toți membrii PLUS devin membri USR, dar ei nu vor putea fi suspendați sau excluși din partid decât după viitorul congres al partidului. Totuși, în cazuri excepționale, Biroul Național (principala structură centrală de conducere a USR) va putea decide suspendarea sau excluderea unor membri provenind din PLUS.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
87 %
0.9kmh
91 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...