miercuri, mai 8, 2024
AcasăNaționalReprezentanții USR au votat masiv pentru încheierea fuziunii cu PLUS. Membrii PLUS...

Reprezentanții USR au votat masiv pentru încheierea fuziunii cu PLUS. Membrii PLUS au votat în procent și mai mare

În cadrul ședindeți de partid de sâmbătă, USR a votat majoritar pentru încheierea fuziunii cu formațiunea PLUS.

Conform surselor G4Media.ro, votul exprimat s-a prezentat astfel:

76% DA

17% NU

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, le-a mulțumit colegilor săi, apreciind că fuziunea e ca și încheiată, de vreme ce și USR s-a exprimat favorabil, prin vot.

Președintele PLUS a mai invocat Congresul comun al celor două formațiuni, de sâmbătă, de la ora 16.00, în care practic se va consemna fuziunea, urmând ca mai apoi acordul să meargă la Tribunal spre validare.

„Daca va fi aprobată fuziunea, vom incepe să o punem în practică, iar din acel moment va fi rolul vostru, al conducerilor filialelor din teritoriu, să faceți în așa fel încât să dea rezultat”, a adăugat Cioloș

Membrii PLUS au votat la rândul lor, în proporție și mai mare, pentru încheierea fuziunii cu USR, respectiv în procent de 83%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
16.6 °
12.7 °
57 %
2.7kmh
100 %
mie
14 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...