spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalPelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva, prelungit de la 3 la 7 zile...

Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva, prelungit de la 3 la 7 zile în plin val pandemic

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunțat că pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva va fi prelungit anul acesta, de la 3 la 7 zile. Decizia a fost luată de reprezentanții Bisericii în contextul în care România se numără printre primele 7 state pentru care UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluția pandemiei COVID-19, iar la nivelul întregii țări tot mai multe școli trec în scenariul roșu din cauza creșterii numărului de infectări în rândul elevilor și profesorilor.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a declarat pentru G4Media.ro că niciun reprezentant al BOR nu a înștiințat instituția cu privire la decizia de a organiza pelerinajul și, mai mult, de a-l prelungi la o săptămână. Procesiunea religioasă de la Iași a devenit cunoscută în întreaga țară și din cauza îmbulzelii din jurul raclei, pe care o ating și sărută în fiecare an circa 200.000 de participanți.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei susține că a luat decizia de a crește numărul de zile în care pelerinii pot trece pe la racla Sfintei Parascheva tocmai pentru a evita aglomerațiile și că, pe toată durata procesiunii, vor fi amplasate culoare care vor asigura distanțarea socială între pelerini.

”Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului”, se arată în comunicatul reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Preotul Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a transmis un punct de vedere pentru G4Media: ”Niciodată nu au fost doar trei zile, din pricina afluxului mare de pelerini. De obicei racla cu sfintele moaște era scoasă afară timp de patru, cinci sau chiar șase zile, funcție de cum pica ziua de 14 octombrie de-a lungul săptămânii. Anul trecut, spre exemplu, racla a fost scoasă afară în dimineața zilei de 11 octombrie și reintrodusă în catedrală în seara zilei de 15 octombrie. Deci au fost cinci zile”.

Contactat de G4Mediaro, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, a declarat că nu cunoaște detalii despre organizarea pelerinajului și că va discuta cu reprezentanții INSP.

Adriana Pistol, directoare la Institutul Național de Sănătate Publică, a declarat pentru G4Media.ro că instituția nu a fost înștiințată cu privire la organizarea pelerinajului de la Iași și a transmis că ”toată lumea, indiferent de eveniment, trebuie să respecte regulile în vigoare privind adunările publice și distanțarea socială”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...