vineri, iunie 9, 2023
AcasăNaționalSărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza

Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza

Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la Sfânta Liturghie din data de 14 octombrie, anunță Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis, miercuri seară, Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

„Salutăm această decizie înțeleaptă, rațională și curajoasă a Mitropoliei, care vine după decizia de ieri a autorităților de interzicere a participării pelerinilor din alte localități. Demersul nostru de a solicita anularea acestui eveniment nu a fost îndreptat împotriva credincioșilor sau a libertății religioase, ci a fost un apel la înțelegere, solidaritate și empatie într-un an de grea încercare pentru toți.” a transmis printr-un comunicat Mitropolia

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
18.6 °
12.2 °
77 %
2.6kmh
97 %
vin
25 °
sâm
26 °
Dum
22 °
lun
14 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Important e că avem internet de viteză. Și e și ușor de reparat.

EDITORIAL

Luna în curs a debutat cu vești ce se vor mai degrabă corecte decât bune. Pentru că nu e nimic bun în faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Când despre-a lui iubită a aflat Că a umblat hai-hui și s-a … umflat, S-a supărat un pic și-a făcut bot Dar oful i-a trecut imediat După ce...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...