vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalEcoturism susținut de firme private

Ecoturism susținut de firme private

E.ON Energie România se implica într-un proiect ce susține ecoturismul, Via Transilvanica. Acest proiect își propune să contribuie la un viitor mai verde, încurajând oamenii să parcurgă la pas, pe bicicletă sau călare un traseu turistic ce străbate România, de la Putna la Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de aproximativ 1.200 de kilometri.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în mai puțin de două luni, cu ajutorul a 100.000 de clienți care au activat factura electronică, E.ON duce mai departe promisiunea de a susține extinderea traseului Via Transilvanica cu alți 100 de kilometri, care se adaugă celor 100 inaugurați de curând în județul Sibiu.

Credem că nu există limite pentru ceea ce putem realiza atunci când gândim, acționăm și lucrăm împreună. Când <Eu> devine <Noi>, se întâmplă lucruri extraordinare pentru că fiecare gest, fiecare alegere cât de mică, poate avea un impact mare. De aceea ne-am dorit să îi implicăm și pe clienții noștri în acest demers de extindere a traseului Via Transilvanica și iată că am reușit împreună. Astfel, cu ajutorul a 100.000 de clienți care au ales să își activeze factura electronică E.ON, traseul Via Transilvanica va crește cu 100 de kilometri.  Le mulțumim pe această cale”, declară Claudia Griech, director general adjunct al E.ON Energie România.

Alin Ușeriu, coordonatorul proiectului Via Transilvanica, s-a declarat încântat că propunerea E.ON a fost primită cu atâta entuziasm de 100.000 de oameni și că acțiunea lor a avut ecou. „La cei 1.100 de kilometri de traseu, la care ne gândeam până acum, vom adăuga alți 100 de kilometri care ne permit ca în județele rămase, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin, să căutăm cele mai bune variante de trasee și să descoperim locurile și oamenii care vor face parte din acest drum care unește”, a mai spus Alin Ușeriu.

Provocarea E.ON pentru clienți continuă prin intermediul ofertei adresată celor care optează pentru produsul E.ON Green Home. Astfel, din dorința de a încuraja un stil de viața sănătos, pentru fiecare kilometru parcurs pe Via Transilvanica, E.ON va acorda o reducere de 5 lei la factura curentă de energie. Clienții trebuie să acceseze secțiunea Green Steps din aplicația E.ON Myline pentru a înregistra traseul pe care îl parcurg. hidro.

Traseul Via Transilvanica va avea o lungime totală de aproximativ 1.200 kilometri și urmează să fie marcat pe întreaga lungime cu borne din andezit. Acestea vor permite buna orientare a călătorului.

Primii 100 de kilometri au fost finalizați, în 2018, în județul Bistrița-Năsăud și până la acest moment au fost amenajați aproximativ 800 de kilometri în județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Mehedinți și Sibiu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...