sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăNaționalMarcel Ciolacu şi alţi colegi de partid au fost amendaţi după ce...

Marcel Ciolacu şi alţi colegi de partid au fost amendaţi după ce au sfidat măsurile anti-covid

Marcel Ciolacu și celelalte persoanele surprinse încălcând regulile de protecție sanitară impuse pe perioada pandemiei au primit amenzi în valoare de de 21.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a făcut declarații de presă, în urma apariției în spațiul public a unor fotografii cu Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și alte nouă persoane la aceeași masă, într-un restaurant, fără a purta măști de protecție.

“La momentul sosirii poliţiştilor, au fost găsite șase persoane, trei în interior şi trei în exteriorul locaţiei. Trei dintre ele erau reprezentanţi ai operatorului economic şi s-a constatat că aceştia nu purtau mască de protecţie, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancţionate contravenţional.

Au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spaţiul public, acestea fiind sancţionate contravenţional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă. Reprezentantul operatorului economic a fost sancţionat, pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Cuantumul total al sancţiunilor este de 21.000 de lei. 

Facem precizarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde”, a transmis Georgian Drăgan.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
6.6 °
85 %
1.8kmh
100 %
S
8 °
D
6 °
lun
8 °
mar
3 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai bine ce s-a eliberat terenul că au și început oamenii să facă o cărare spre palatul de justiție, în căutarea dreptății.

EDITORIAL

Zilele trecute un românaș și-a trăit din plin cele câteva minute de celebritate, dar, având în vedere „realizarea” ce și-a adăugat-o în portofoliu, e...

EPIGRAMA ZILEI

N-ai nici tu nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul, Mergi cu lupu-n codrul des Și-ncearcă prin ... P.O.S. -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...