sâmbătă, iulie 19, 2025
AcasăLocal BTLuni se stabilesc șefii secțiilor de votare

Luni se stabilesc șefii secțiilor de votare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că luni va avea loc tragerea la sorţi computerizată pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 6 decembrie.

Potrivit legislaţiei în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către AEP, în şedinţă publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înaintea datei alegerilor.

Aceştia sunt desemnaţi pe funcţii dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

În cazuri de forţă majoră, înlocuirea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare sau a locţiitorilor acestora se realizează de AEP, prin tragere la sorţi computerizată, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, cu aplicarea corespunzătoare a criteriilor enunţate mai sus.

Lista proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020 va fi publicată pe site-ul AEP, la secţiunea Corpul Experţilor Electorali, care poate fi accesată la următorul link: http://www.roaep.ro/instruire/corpul-expertilor-electorali/.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.7 °
15.5 °
83 %
5.8kmh
100 %
vin
17 °
S
24 °
D
26 °
lun
30 °
mar
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La ce scumpiri se anunţă, în curând o să circulăm toţi cu jumate de maşină.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am tolerat, sau altfel spus am lăsat de la mine atunci când a fost vorba de disputele cu caracter...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...