marți, iulie 1, 2025
AcasăNaționalBebelușul din Suceava, aflat în stare gravă după botez, a murit

Bebelușul din Suceava, aflat în stare gravă după botez, a murit

Bebelușul de la Suceava, dus la spital după ce s-a înecat în timpul botezului, a murit în această dimineață. El se afla la Spitalul Județean, unde a ajuns în stare gravă. Copilului i s-a făcut rău în momentul în care preotul l-a scos din cristelniță.

Acesta ar fi înghițit foarte multă apă și a fost resuscitat de medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă de urgență la fața locului. Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena” din oraș.

„Un copil de o lună și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator la biserică după botez. Acesta a fost resuscitat de echipajul SMURD. Se află în stare gravă pe secția ATI, intubat și ventilat mecanic”, a declarat aseară doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem și urmează să facă o altă încadrare juridică a faptei după decesul copilului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.4 ° C
16.6 °
13.3 °
69 %
3.6kmh
7 %
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...