spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalSANITAS amenință Guvernul Cîțu cu AMPLE proteste de stradă

SANITAS amenință Guvernul Cîțu cu AMPLE proteste de stradă

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor în perioada 11 – 19 februarie, în semn de protest faţă de anunţurile autorităţilor referitoare la reducerea sporurilor pentru angajaţii bugetari, suspendarea acordării voucherelor de vacanţă pentru anul 2021 şi reducerea indemnizaţiei de hrană, conform Agerpres.

Potrivit sindicaliştilor, ignorarea completă a partenerilor sociali în condiţiile construirii unei proiecţii bugetare cu impact negativ major asupra veniturilor salariaţilor din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială va declanşa nemulţumiri masive care riscă să se transforme în manifestaţii spontane ce vor putea bulversa activitatea curentă a celor două sisteme aflate în linia întâi a luptei cu pandemia.

„Facem apel la toţi decidenţii implicaţi în constituirea bugetului, precum şi la toţi parlamentarii care urmează să aprobe acest buget, indiferent de culoarea politică, să aibă în vedere că salariaţii din sănătate şi asistenţă socială luptă de mai bine de un an cu virusul ucigaş în condiţii de muncă nemaiîntâlnite până acum şi sunt deja epuizaţi, iar lupta lor nu se va încheia curând, context în care reducerea veniturilor acestora este o situaţie pe care nu o putem accepta. Mai mult decât atât, creşterea imediată a salariilor, prevăzută de Legea 153/2017, pentru categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistemul, constituie condiţia de bună credinţă a Guvernului României, nenegociabilă din punctul nostru de vedere”, se precizează într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...