Secția specială a cerut renumărarea voturilor de la alegerile locale organizate în Sectorul 1

0

Secția specială pentru magistrați vrea sa numere, din nou, voturile de la alegerile locale din Sectorul 1, dar pentru că nu are suficient personal și spațiu, a desemnat Poliția Capitalei să se ocupe de această operațiune. I-a dat și termen de două luni să numere cei peste 1.500 de saci cu buletine de vot utilizate, anulate sau nefolosite strânse după scrutinul din 27 septembrie.

Renumărarea voturilor a fost decisă într-o anchetă penală deschisă de Secția specială la cererea fostului primar Daniel Tudorache, care a pierdut alegerile în fața actualului edil, Clotilde Armand, și care a acuzat în plângerea penală fraudarea procesului de numărare a voturilor.

Nu este prima încercare de renumărare a voturilor din Sectorul 1, după alegerile locale din 27 septembrie 2020, în cadrul anchetei deschise la solicitarea fostului edil Daniel Tudorache.

În luna octombrie a anului trecut, mai mulți polițiști care lucrează la SIIJ au solicitat sacii cu buletinele de vot de la Tribunalul București și acolo au constatat că aproximativ un sfert dintre saci nu au etichete corespunzătoare care să arate de la ce secție, din cele 166 organizate în sector, provin voturile din fiecare sac în parte.

Secția specială mai susține în ordonanța prin care a decis renumărarea voturilor că nu are spațiul necesar pentru a păstra cei peste 1.500 de saci cu buletine de vot și a decis la începutul acestei săptămâni să delege către Poliția Capitalei atât păstrarea, cât și renumărarea buletinelor de vot, într-un termen stabilit pentru 8 aprilie.

Deja ai votat!
se încarcă...