sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalCum se vor vaccina profesorii, începând de miercuri

Cum se vor vaccina profesorii, începând de miercuri

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti COVID-19 a explicat marți care va fi procedura de vaccinare a personalului din învățământ. Valeriu Gheorghiță a precizat că în București și în majoritatea județelor vor fi administrate două tipuri de vaccin începând de mâine, urmând ca în zilele următoare să fie administrate primele doze și în celelalte județe.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Procesul de vaccinare al personalului din învățământ va începe de mâine, 24 februarie, în majoritatea județelor, inclusiv București, și va continua cu celelalte județe, iar pe 1 martie începe și ultimele trei județe. Perioada de vaccinare durează până în 10 martie pentru administrarea primei doze”, a spus medicul militar într-o conferință de presă.

„Estimăm aproximativ 60.000 de persoane. 42.000 de persoane sunt deja vaccinate din rândul personalului din învățământ, iar 120.000 sunt deja programate”, a precizat el.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că profesorii vor fi imunizați cu două tipuri de vaccin: „Oxford/AstraZeneca până în vârsta de 55 de ani inclusiv, acolo unde nu se identifică contraindicații, și Pfizer/BioNTech la persoanele de peste 55 de ani, exceptând cazurile când se identifică contraindicații”, a subliniat el.

Medicul a mai spus că programarea la vaccin nu se face în platforma informatică, fiind înctocmite liste în unitățile de învățământ, care vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene, care le vor înainta către DSP-uri.

„Beneficiarii vor fi anunțați prin intermediul ISJ-urilor și a conducătorilor unităților de învățământ”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Profesorii vor fi vaccinați în majoritatea cazurilor „în locațiile puse la dispoziție de Ministerul Educației”, iar în județele unde nu au fost „locații potrivite”, vaccinarea va fi făcută în „alte spații din centrele de vaccinare care nu erau puse în activitate”.

El a dat ca exemplu Bucureștiul, unde au fost deschise 22 de centre cu fluxuri separate, în funcție de tipul de vaccin administrat.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...