Coronavirus: 3.337 de cazuri noi, la doar 26.447 de teste RT-PCR și 7.917 teste rapide antigenice

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.337 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 788.048 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

731.049 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 710 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.961.208 teste RT-PCR și 270.740 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.447 de teste RT-PCR (17.019 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.428 la cerere) și 7.917 teste rapide antigenice.

Deja ai votat!