sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalO nouă conducere la IPJ Bacău, după crimele de la Onești

O nouă conducere la IPJ Bacău, după crimele de la Onești

Inspectoratul Județean de Poliție Bacău are o nouă conducere, după ce șefii instituției au fost demiși în urma eşecului intervenţiei de la Onești, unde un bărbat în vârstă de 68 de ani a sechestrat și mai apoi ucis doi muncitori.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Potrivit Poliției Române, începând de vineri, prin ordin al ministrului de Interne, comisar șef de poliție Buliga Toader a fost împuternicit să exercite, pentru 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Comisarul șef de poliție Buliga Toader are peste 25 de ani de experiență în structurile MAI, din anul 2009 exercitând atribuții manageriale în mai multe structuri, printre care, în perioada 2016 – 2018, la nivelul conducerii IPJ Suceava. În perioada 2018 – 2020 a ocupat funcții de conducere în cadrul Corpului de Control al ministrului, iar din luna august 2020 și până în prezent, a fost director general adjunct în cadrul Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI.

De asemenea, din dispoziția inspectorului general al Poliției Române, comisarul șef de poliție Bălău Constantin Dragoș a fost împuternicit să exercite, pentru 3 luni, atribuțiile funcției de adjunct al inspectorului șef al IPJ Bacău.

Acesta are peste 23 de ani de experiență în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2005 fiind șef al Poliției Municipiului Roman.
Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...