vineri, septembrie 29, 2023
AcasăNaționalTânărul care a sărit de pe clădirea căminului a murit

Tânărul care a sărit de pe clădirea căminului a murit

Tânărul care s-a aruncat în gol după 3 ore petrecute pe acoperișul unui cămin din București, a decedat, în ciuda efoturilor depuse de medici pentru a-l salva.

Tânărul era consumator de droguri și ar fi fost în sevraj.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au făcut primele declarații după ce studentul s-a aruncat de pe cădire:

„Am încercat să amplasăm aceste saltele, dar persoana era foarte, foarte suspicioasă, se uita tot timpul stânga-dreapta, se uita în jos. Ne-a cerut, și am și făcut asta, în mometul în care am venit cu scara nu am reușit să o calăm din primele clipe pentru că a zis că se aruncă”.

Salvatorii au încercat să îl salveze pe tânăr, însă acesta refuza orice tip de ajutor și amenința cu sinuciderea, potrivit informațiilor furnizate de ISU.

În acest moment nu există informații despre procesul de negociere care a avut loc între polițiști și student.

„Dacă exista o fărâmă ca persoarsoana să dorească să fie salvată, ca noi să putem să actionă, acționam”, a mai spus reprezentantul ISU.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
23.2 °
25 %
2.4kmh
0 %
vin
28 °
sâm
28 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cristina Anton s-a întors directoare pe meleagurile natale după scandalurile cu azilele de bătrâni. Că tot acasă e mai bine.

EDITORIAL

De când lumea și pământul, omul a fost plăsmuit să depindă de ceva. Dacă la începuturile lumii toate dependențele erau de tipul basic (hrană,...

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el, iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Extraordinara Sydney Sweeney (din Euforia) e o mare descoperire în acest rol! Filmul va rula în avanpremieră la Happy Cinema din 4 octombrie.

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...