vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalCentru de Primiri Urgențe blocat din cauza site-urilor porno

Centru de Primiri Urgențe blocat din cauza site-urilor porno

Situaţie incredibilă la un spital din ţară. Centrul de Primiri Urgențe (CPU) de la spitalul din Târgu Neamț nu a mai putut funcționa după ce calculatoarele s-au virusat din cauza site-urilor porno pe care le-au accesat angajații unității.

Incidentul a avut loc în noaptea de 1 spre 2 aprilie, când unul dintre membrii Consiliului de Administrație al spitalului a mers la spital cu soțul, care suferise o intoxicație.

Acolo a aflat că activitatea CPU este practic blocată, în condițiile în care afară erau deja două ambulanțe cu pacienți Covid care așteptau, pentru că nu mai funcționau calculatoarele, scrie „Mesagerul de Neamț”.

”Am ajuns la triaj și era destulă forfotă acolo, asistentele fiind prinse cu munca, dar am observat că ele își alocă mult timp pentru completat hârtii, ceea ce nu e normal. Se pierdea mult timp care ar trebui folosit în interesul pacientului. La un moment dat s-a blocat tot triajul. Și nu știam ce se întâmplă. Așa că m-am interesat, fiind și membru în Consiliul de Administrație al spitalului, care e cauza blocajului activității în CPU. După ce l-am sunat pe domnul inginer Cebere, care se ocupă de sistemul IT din spital, am aflat că s-a blocat calculatorul. Fără calculator la CPU nu poți face nimic, pentru că sunt proceduri de introducere a fiecărui pacient de către registrator în baza de date. Dar totul se blocase. Am întrebat de unde provine problema și, spre surprinderea mea, am aflat că în noaptea precedentă, s-a descoperit de către inginerul IT că respectivul calculator de la triaj se blocase din cauza unor viruși. Viruși care au apărut ca urmare a faptului că în noaptea precedentă s-a intrat pe site-uri cu filme și lucruri pe care nu le pot spune aici. Ceea ce este anormal și mi se pare de neacceptat. Nu vă mai spun că afară erau și două ambulanțe cu pacienți în ele, cu suspecți Covid”, a povestit Maria Vrânceanu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...