marți, martie 19, 2024
AcasăNaționalS-au găsit vinovaţii pentru raportarea greşită a deceselor Covid

S-au găsit vinovaţii pentru raportarea greşită a deceselor Covid

♦ Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii: „Responsabil de inadvertențe e un comitet numit în mandatul de dinaintea lui Vlad Voiculescu”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că responsabil de inadvertențele în raportarea deceselor COVID este un comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu și membrii acestuia vor fi cercetați disciplinar.

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a prezentat ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea PSD, situaţia deceselor din cauza COVID-19. Demersul social-democraţilor a venit după ce Parlamentul a respins, în plenul reunit de săptămâna trecută, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind raportările din perioada pandemiei, solicitată de PSD.

Răspunzând întrebărilor opoziției, Ioana Mihăilă a precizat că nu a tergiversat publicarea raportului, dar a solicitat și primit clarificări, pentru că „primează exactitatea datelor, nu rapiditatea comunicării”.

Ministrul Sănătății a precizat că verificările în legătură cu raportarea deceselor COVID au început în mandatul de ministru al lui Vlad Voiculescu.

Întrebată de către deputatul PSD Alexandru Rafila cine este responsabil pentru inadvertențe și dacă s-au dat sancțiuni, Ioana Mihăilă a precizat: „responsabilul din cadrul Ministerului Sănătății este un comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”.

De asemenea, ministrul Sănătății a menționat că restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei au fost luate pe baza ratei de incidență, și nu a numărului de decese.

Diferenţe de mii de cazuri

Ministerul Sănătății a publicat, vineri, raportul privind decesele COVID, iar autorii documentului concluzionează că platforma Corona forms este sursa cea mai validă de informații, deși s-au identificat unele confuzii, și că stabilirea numărului final de decese COVID, conform definiției OMS, este fezabilă după încetarea stării de pandemie.

Comisia care a întocmit raportul a analizat modul de raportare și diferențele înregistrate între platformele Corona forms și Alerte.ms. În prima platformă sunt raportate decesele cu numele persoanei respectiv și CNP, în timp ce în a doua spitalele raportează doar numărul de decese.

Comisia precizează că procedura de raportare în alerte.ms este deficitară și recomandă renunțarea la aceasta, în timp ce raportarea în Corona forms, deși conține unele erori, iar unele decese nu au fost raportate, este „cea mai validă”.

„Un export din cele două baze de date a relevat că până la data de 31 martie 2021 s-au înregistrat 31.132 decese în alerte.ms.ro și respectiv 23.931 decese în Corona forms”, se arată în raport.

„Se constată că diferenţele devin tot mai evidente începând cu luna octombrie 2020, ceea ce poate fi asociat modificărilor succesive solicitate în platformă alerte.ms.ro în sensul creșterii complexităţii sau nivelului de detaliu pentru solicitările de raportare. Acest fapt s-a suprapus presiunii generate de agravarea situaţiei epidemiologice”, se arată în raport.

Ministerul Sănătății a publicat documentul după ce premierul Florin Cîțu i-a solicitat acest lucru ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Inițial, aceasta nu a susținut publicarea raportului.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
87 %
0.9kmh
91 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...