spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNaționalFoştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi cu suspendare în dosarul şantajării...

Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi cu suspendare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Şercan

Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Bucureşti la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

Instanţa a dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care cei doi trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare.

Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Emilia Şercan, aceasta urmând să primească 80.000 lei cu titlu de daune morale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Procurorii anticorupţie notează că, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie, să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concret, arată anchetatorii, Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate.

Sursa citată mai precizează că aceste demersuri ar fi fost determinate de faptul că, în perioada menţionată, Emilia Şercan a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliţie, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierei şi reputaţiei lui Adrian Iacob şi a lui Petrică Mihail Marcoci.

Într-un dosar separat, poliţistul Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Decizia a fost luată după ce poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord cu DNA.

sursa foto: Facebook

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...