vineri, martie 29, 2024
AcasăNațional„Animalul politic” de la Ape mai are un capăt de acuzare în...

„Animalul politic” de la Ape mai are un capăt de acuzare în dosar

Fostul director Petru Avram este acuzat şi de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, relatează „Ziarul de Iași”.

Dosarul penal al fostului director al Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad devine tot mai gros. Procurorii DNA au extins cercetările în cazul acestuia, adăugând la acuzele iniţiale, de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi influenţarea declaraţiilor, în formă continuată.

Această nouă acuzaţie poate însemna că, ulterior declanşării urmăririi penale împotriva sa pentru abuz în serviciu, Petru Avram ar fi încercat să determine un martor în dosar, ori un alt inculpat, să-şi schimbe declaraţiile făcute iniţial.

Reporterii „Ziarului de Iaşi” au solicitat DNA detalii cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor de care este acuzat fostul director. Reprezentanţii DNA au invocat însă prevederile literei e) a articolului 12 din legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, care exceptează de la comunicarea publică „informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane”. Avram nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta evoluţia situaţiei.

Avram este acuzat de procurorii DNA că ar fi aprobat detaşarea la ABA Prut-Bârlad a două persoane, pe posturi de ingineri, deşi acestea nu aveau studiile de specialitate necesare. Cei doi ar fi fost angajaţi anul trecut la primăria comunei Vatra Moldoviţei, dar numai formal, pentru a putea fi ulterior detaşaţi la Iaşi pe posturile dorite. Ei nu ar fi lucrat de fapt nicio zi la Vatra Moldoviţei.

Avram şi-a dat demisia în aprilie, la două zile după ce DNA anunţase punerea sa sub urmărire penală. Fostul şef al ABA Prut-Bârlad a fost trimis în judecată pe 5 iulie, pentru infracţiuni de corupţie. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit.

Unul din cei doi angajați este botoșăneanul Stelian Mețler, fost șef al ITM Botoșani, acum pensionar și fiul lui Constantin Mețler, director adjunct la Apele Române, implicat în schimbarea mai multor directori de filiale cu membri ai PNL. A doua persoană este o fostă cheneriță care a fost angajată pe post de inginer.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...