marți, iulie 8, 2025
AcasăNaționalRomânia a intrat în valul patru al pandemiei

România a intrat în valul patru al pandemiei

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că România se află în valul patru al pandemiei, iar varianta Delta a virusului este pe cale să devină dominantă.

„Este clar că suntem în momentul de faţă pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi şi ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România”, a spus Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că un motiv important pentru creşterea numărului de cazuri în această perioadă este mobilitatea crescută, interacţiunea crescută între persoane, coroborat cu nerespectarea măsurilor de prevenţie şi din acest motiv nu se aşteaptă ca în perioada următoare situaţia să se stabilizeze.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...