joi, martie 28, 2024
AcasăNaționalBarna dezamăgit după întâlnirea cu Iohannis

Barna dezamăgit după întâlnirea cu Iohannis

Dan Barna a declarat marți, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, că a fost o ”întâlnire formală” în care nu s-au discutat ”scenarii”. ”A fost o întâlnire de care sunt dezamăgit”, a spus Dan Barna, care a rezumat astfel mesajul transmis de președintele Iohannis: ”Că ne aflăm într-o situație complicată”.

Liderul USR PLUS s-a declarat dezamăgit, spunând că a fost o întâlnire formală, „benignă”, în care a trecut în revistă istoricul crizei politice și a exprimat poziția formațiunii politice pe care o reprezintă, conform căreia ieșirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier propus de președinte sau PNL. „Cam aici s-a terminat partea de conținut a dialogului pe care l-am avut cu președintele. Nu s-a prezentat vreo soluție, nu s-au analizat scenarii”, a afirmat Barna.

Acesta a adăugat că, între timp, asistă în Parlament la „un abuz asupra democrației fără precedent în istoria României”: „faptul că noua majoritate Cîțu – Ciolacu blochează dreptul la moțiunea de cenzură a unor parlamentari – un lucru despre care Curtea Constituțională a spus în repetate rânduri că este un drept definit explicit, constituțional, care este încălcat în aceste zile – arată că într-adevăr avem în momentul de față o majoritate Cîțu-Ciolacu care ucide prin fiecare neprezentare la ședința Biroului Permanent statului de drept din România”.

Florin Cîțu trebuie să plece, spune Barna, iar moțiunea de cenzură trebuie să ajungă la vot. Acolo „PSD poate să voteze în favoarea lui Florin Cîțu”. „Lăsați moțiunea de cenzură să se întâmple, încetați să transformați România într-un stat bananier în care majoritatea abuzează”, a adăugat liderul USR PLUS.

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, care a avut loc la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după peste o jumătate de oră de discuţii.

Luni, şeful statului a avut o întâlnire şi cu premierul Florin Cîţu pe tema crizei guvernamentale.

În cursul zilei de marţi vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile la Guvern.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...