spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalAvertisment: Vreme foarte rece până luni

Avertisment: Vreme foarte rece până luni

Meteorologii au emis o informare meteo pentru intervalul 08 octombrie, ora 10 – 11 octombrie, ora 10, vizând înrăutăţirea vremii. va fi deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, iar la munte vor predomina ninsorile (la altitudini peste 1500 m) cu intensificări temporare ale vântului 

În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei.
Va ploua în jumătatea sudică a țării pe parcursul zilei de vineri (8 octombrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie), iar sâmbătă și duminică (9 și 10 octombrie) mai ales în vest și sud-vest. La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp.
Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h iar local și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45…60 km/h.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15 °
10.5 °
59 %
3.6kmh
97 %
mar
14 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...