spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalCum va fi valul cinci al pandemiei de Covid în Europa şi...

Cum va fi valul cinci al pandemiei de Covid în Europa şi în România

Întrebarea când se termină pandemia este în mintea tuturor, dar până atunci doctorul în Imunologie Radu Ciornei spune că ne paşte şi valul 5.

Ceea ce vedem în acest moment în Europa, în țări care introduc restricții dure și chiar carantină pentru vaccinați – cazul Austriei – este valul 5 al pandemiei de COVID-19, explică, într-un interviu acordat HotNews.ro, Radu Ciornei, medic și doctor în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară. Ce se întâmplă însă cu România, care nu a ieșit nici măcar din valul 4? Medicul Radu Ciornei avertizează că, în țara noastră, cele două valuri se vor confunda, practic, ceea ce înseamnă că este puțin probabil să avem o pauză între ele.

Valul 5, pe scurt:

– Ceea ce vedem acum în țările din vestul Europei este valul 5 al pandemiei, spune cu tărie medicul imunolog Radu Ciornei.

– De ce România este abia în valul 4, iar țările din vest în valul 5? Să nu uităm că țara noastră nici nu a prea simțit valul 1, care făcea ravagii în partea de vest a Europei.

-Valul 5 va fi, cel mai probabil, “un vârf foarte ascuțit și de foarte scurtă durată. Un vârf scurt de infectare a persoanelor în special nevaccinate sau care nu s-au mai infectat, care va coborî înapoi la fel de repede cum a venit.”

– Vestea proastă este că valul 5 va ajunge în următoarea perioadă și în România, unde se va confunda practic cu valul 4 și riscăm să nu avem o pauză propriu-zisă între cele două valuri.

De ce este România în urma Europei la valuri pandemice

România nu a simțit aproape deloc valul 1 al pandemiei, într-un moment în care virusul SARS-CoV-2 făcea ravagii în unele țări din vest, amintește medicul Radu Ciornei. “Noi valul 1 nu l-am avut aproape deloc. În momentul în care în Lombardia și în Spania erau câte 500-700-1.000 de morți pe zi, noi nu aveam nimic. Noi valul 1 nu l-am simțit absolut deloc, datorită acelor restricții, datorită stării de urgență.

Suceava, singura care copiază scenariul european

Doctorul în Imunologie Radu Ciornei spune că ceea ce vedem acum în alte țări – Austria sau Germania – este valul 5, care va fi rapid, ca un “flash”, iar noi am putea trece în noul val fără o pauză bine definită

“În starea de urgență nu ne-am îmbolnăvit aproape deloc, s-a îmbolnăvit doar Suceava, și uitați-vă că Suceava are o traiectorie absolut aparte față de restul țării. Suceava este primul județ verde din România în valul 4 și tind să cred că sunt foarte mulți trecuți prin boală. În ciuda faptului că s-au vaccinat foarte puțini, să nu uităm că în Suceava sunt și foarte mulți oameni plecați – Suceava este județul din România cu cei mai mulți oameni care lucrează în afara granițelor”, spune medicul imunolog Radu Ciornei.

Practic, județul Suceava este singura zonă a României care are același număr de valuri precum țările din vest, în condițiile în care, în restul țării, valul 1 a fost aproape inexistent.

Va ţinti persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală

În restul țărilor, ceea ce vedem că începe acum este valul 5, spune medicul Radu Ciornei: “Noi suntem într-un val 4 real, iar ei sunt în valul 5. Vorbim despre țări cu vaccinare masivă și eu spun că va fi un flash scurt, un vârf scurt de infectare a persoanelor în special nevaccinate sau care nu s-au mai infectat, care va coborî înapoi la fel de repede cum a venit. Pentru că există un număr destul de mare de persoane nevaccinate, care pot lua virusul, dar nu atât de multe ca în România”, mai spune Radu Cionei.

Acest val, pe care îl vedem acum în Europa de Vest, “cred că va fi un vârf foarte ascuțit și de foarte scurtă durată. Și care poate fi prevenit sau scurtat, așa cum și-au dat seama foarte bine austriecii, printr-un lockdown. Mai ales că în timpul acestui lockdown este de așteptat să crească și vaccinarea cu 10%. Pentru că, dacă pui lockdown și te întorci înapoi la aceleași obiceiuri, fără vaccinare, riști să crească din nou. Singurul avantaj al lockdown-ului în acest caz este acela că populația se îmbolnăvește pe rând și nu se mai colmatează secțiile de Terapie Intensivă”, mai precizează Ciornei.

Când ajunge valul 5 în România

Valul 5 va ajunge în perioada următoare și în România, însă vestea proastă este aceea că, cel mai probabil, se va confunda practic cu valul 4 și riscăm să nu avem o pauză propriu-zisă între cele două valuri, avertizează medicul Radu Ciornei.

Am putea respira ceva mai ușurați abia în aprilie-mai anul viitor, odată cu venirea căldurii: “Valul 4 la noi este un val foarte trenant, cred că abia acum noi facem egalizare între valuri cu țările din vest. Acest val 4 se va confunda cu valul 5 în România, comparativ cu restul Europei și se va întinde, cel mai probabil, până când va veni căldura în România, în luna aprilie-mai, pentru că vremea caldă resetează problema cu acest virus”, susţine Ciornei.

Până atunci, România ar putea ajunge la o rată de vaccinare de 60%, “și eu spun că ajungem, atunci vom fi și noi în rând cu lumea”, afirmă medicul Radu Ciornei.

Vară normală, dar primii la mortalitate

Din păcate, România, alături de Bulgaria, va fi în fruntea Europei la numărul de decese în valurile 4 și 5 ale pandemiei, avertizează Radu Ciornei. “Avem toate șansele ca la sfârșitul primăverii să împărțim această statistică neagră, să fim primii în Europa alături de vecinii din Bulgaria la numărul de morți la milionul de locuitori la finalul valului 4, iar acest lucru se corelează fantasic de bine, din păcate, cu numărul scăzut al vaccinărilor în populația general”, spune medical imunolog.

Până acum, mai spune acesta, ceea ce s-a întâmplat în România în valul 4 “este un dezastru, iar sistemul politic și sanitar nu au reușit să își protejeze cetățenii, ceea ce ar fi fost principalul lucru pe care ar fi trebuit să îl facem ca națiune”.

Radu Ciornei spune că, anul acesta, previziunea sa a fost că vom scăpa de restricții pe data de 15 mai, și așa a și fost.

Acum, previziunea sa este că vom începe să respirăm ușurați tot undeva în aprilie-mai anul viitor: “Acum, previziunea mea este că în funcție de când vom vedea o încălzire a vremii anul viitor, în luna aprilie vom ajunge la un număr mic de cazuri și s-ar putea, ca și anul acesta, să avem o vară normală, mai ales dacă reușim să creștem mai numărul de vaccinări – iar eu cred că în vara anului viitor vom avea deja 10 milioane de persoane vaccinate – plus trecerea prin boală a unui număr foarte mare de persoane, până atunci, ne vor duce, foarte probabil, la o vară normal”, mai afirmă medicul Ciornei.

Prin valul 4 am fi putut trece mai bine cu o campanie de vaccinare mai bună și fără să anunțăm “triumphalist” victoria asupra pandemiei în vara acestui an, consideră medicul: “Noi chiar dacă am fi avut 5.000 de paturi ATI sau 10.000 de paturi ATI, toate ar fi fost ocupate. Noi avem în jur de 2.000 de paturi ATI, iar aproximativ un sfert mor în fiecare zi. Este o statistică îngrozitoare. În ATI, noi nu mai reușim să salvăm decât 4 pacienți din 10, așa cum spunea și medicul Șerban Bubenek.”

Radu Ciornei – doctor în imunologie şi cercetător

Radu Tudor Ciornei este medic, doctor în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară, după studiile doctorale la University of Kentucky din Lexington, continuate cu un contract de cercetător postdoctoral la University of Missouri. În 2010, a câştigat un prestigios proiect european, Marie Curie International Incoming Fellow (IIF), acordat de Comisia Europeană, implementat în cadrul Universităţii de Medicină din Viena. Radu Tudor Ciornei este în prezent cercetător asociat la proiectul European microDIAB în cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, este deputat USR și membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...