spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalÎntâlnire pentru viitorul Autostrăzii Unirii

Întâlnire pentru viitorul Autostrăzii Unirii

După ce A8, Autostrada Unirii, a fost prinsă în lista de priorităţi a guvernului PSD-PNL pentru următorii 9 ani în urma a numeroase alte proiecte mai puţin importante, reprezentanţii asociaţiilor pro-autostradă din Moldova au mers, miercuri, la Bucureşti pentru a purta discuţii cu ministrul Transporturilor. La întâlnire au participat şi liderul PSD, Marcel Ciolacu, parlamentari locali şi delegaţie consistentă de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Potrivit ziaruldeiasi.ro, singurul rezultat concret al întâlnirii de ieri a fost prelungirea perioadei de consultare până la adoptarea Planului Investiţional 2020-2030, a cărui formă actuală dezavantajează net A8.

Înainte de întâlnire Grindeanu a precizat, printr-o postare pe facebook, ca toate autostrăzile din regiunea Moldovei sunt la fel de importante, în contextul în care, având în vedere că nu există suficiente fonduri pentru demararea tuturor proiectelor în acelaşi timp, acestea sunt în concurenţă. Ulterior, ministrul Transporturilor a căzut de acord cu participanţii la întrunire asupra unor schimbări care vor fi aplicate imediat. „Am ridicat şi probleme tehnice, şi probleme de gestionare a proiectelor de infrastructură în Moldova”, a declarat pentru Ziarul de Iaşi Dorin Dobrincu, din partea Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei. Acesta a amintit în acest sens ultima „ratare” din proiectul A8, studiul de fezabilitate de slabă calitate pentru tronsonul montan al A8 predat alaltăieri CNAIR.

Perioada de consultare publică în care se află Planul Investiţional a fost prelungită

Cel mai important rezultat al întâlnirii îl reprezintă  prelungirea perioadei de consultare publică în care se află Planul Investiţional. Termenul iniţial era 14 decembrie, iar prelungirea va fi de o manieră rezonabilă în aşa fel încât cei de la CNAIR să ţină cont de observaţiile primite, iar hotărârea de guvern să fie gata înainte de sfârşitul anului.

Un alt rezultat este reluarea şedinţelor de progres de la CNAIR, privind stadiul proiectelor aflate în derulare. Întrunirile, la care puteau să participe reprezentanţii asociaţiilor pro-autostradă, fuseseră sistate pe finalul guvernării Cîţu.

Al treilea punct asupra căruia s-a convenit a fost înfiinţarea unei comisii interministeriale formată din specialişti CNAIR, MT, politicieni şi societatea civilă, menită să lucreze strâns cu instituţiile deconcentrate ca să găsească mai rapid soluţii la probleme ce necesită avize şi alte decizii.

A8 ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2030

Amintim că Planul Investiţional respectă amânarea parafată în octombrie de preşedintele Iohannis, lege care prevede că A8 ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2030. Însă propunerea stabileşte alte criterii de calcul al priorităţilor, astfel că A8 – rută prioritară în Europa – ajunge la egalitate cu A13, rută complementară, şi amândouă în urma altor segmente de autostradă vădit mai puţin importante, dar mai apropiat de capitală.

Felix Ardelean, director general în Ministerul Transporturilor, le-a spus miercuri celor prezenţi că miliardul de euro alocat segmentului montan şi cei 875 de milioane de euro pentru sectorul ieşean al A8 ar trebuie să fie suficienţi până în 2027, dar a promis suplimentarea fondurilor dacă aceşti bani vor fi cheltuiţi mai repede. 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...