joi, ianuarie 16, 2025
AcasăNaționalNegocieri pentru fuziune între PNL şi ALDE

Negocieri pentru fuziune între PNL şi ALDE

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat marți, 18 ianuarie, după ședința online a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, că negocierile dintre liberali și ALDE pentru fuziune au început bine și că „s-a definitivat un parcurs procedural care urmează să fie validat de ambele partide”.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Astăzi a avut loc prima întâlnire între cele două comisii de negociere. A fost un start foarte bun al acestor discuții. A avansat considerabil această idee a fuziunii celor două partide și vă pot înștiința că s-au armonizat viziunile celor două partide. S-au stabilit câteva obiective comune și s-a definitivat un parcurs procedural care urmează să fie validat de ambele partide în cadrul conducerilor”, a afirmat Ionuț Stroe.
„Noi suntem încrezători că probabil săptămâna viitoare putem avansa chiar data consiliului de unificare”, a adăugat el.
ALDE, partid fondat de Călin Popescu Tăriceanu după ce a plecat din PNL în 2014 alături de mai mulți liberali, nu a reușit să mai depășească pragul electoral la alegerile parlamentare din 2020. Tăriceanu s-a retras de la conducerea formațiunii în aprilie 2021, când președinte ALDE a fost ales Daniel Olteanu.

„Discuţiile cu PMP sunt deschise”

Întrebat cum vor acţiona liberalii în contextul izbucnirii scandalului din PMP, după informaţiile apărute cu privire la fuziunea dintre cele două partide, Ionut Stroe a declarat că PNL rămâne deschis negocierilor. „În continuare, discuţiile cu PMP sunt deschise din punctul nostru de vedere. Întradevăr, au o perioadă de discuţii interne(…) Pot să reafirm disponibilitatea totală din partea noastră în a continua aceste discuţii pentru a defibnitiva ceea ce numim noi, unificarea tuturor curentelor de dreapta din politica românească în acest an”, a declarat Ionut Stroe.

Întrebat cu cine vor continua liberalii discuţiile de fuziune în vederea fuziunii cu PMP, purtătorul de cuvânt al PNL a răspuns: „Probabil vom afla după întâlnirea fixată deja, înţeleg din presă, din luna februarie”.

În contextul unei posibile fuziuni cu PNL, actualul lider al PMP şi fostul preşedinte de partid s-au acuzat reciproc de negocierea unor funcţii în schimbul fuziunii cu partidul liberalilor. Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat într-un interviu pentru News.ro că actualul preşedinte al partidului, Cristian Diaconescu, a negociat cu PNL, în prezenţa sa, postul de ministru al Justiţiei.
În replică, actualul preşedintele PMP, Cristian Diaconescu a respins acuzaţiile lansate de Eugen Tomac şi a susţinut că fostul preşedinte al formaţiunii a transmis o listă cu solicitări de funcţii înaintea negocierilor cu liberalii, în care, potrivit liderului, s-a votat doar varianta colaborării pentru proiecte şi nu o fuziune între PNL şi PMP.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
89 %
1.8kmh
100 %
joi
3 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
8 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Doamna și staff-ul au venit să soarbă și ei niște guri de cultură.

EDITORIAL

Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...