spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalANAF a publicat modele pentru completarea declarației unice

ANAF a publicat modele pentru completarea declarației unice

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat miercuri pe site-ul instituției, modele actualizate pentru completarea declaraţiei unice (212), de către persoanele care realizează venituri din activități independente. Cele cinci prezentări conțin instrucțiuni vizuale despre cum trebuie completat formularul, în funcție de venitul obținut.

Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declarația se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro; prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat; în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Cele cinci modele sunt următoarele

Model de completare pentru venituri obţinute din activităţi independente impuse în sistem real

Model de completare pentru venituri obţinute din activităţi independente impuse la normă de venit

Model de completare pentru venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor (contracte de închiriere în lei şi valută)

Model de completare pentru venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor (contract de închiriere în lei)

Model de completare pentru persoane fără venituri care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, ANAF a realizat o prezentare cu privire la modalitatea de obţinere a formularului PDF inteligent.

Declarația unică 2022 trebuie depusă:

• până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale.

• până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate;

• până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...