spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalPlângere penală după ce vicepreşedintele ASF ar fi mărit tarifele de referinţă...

Plângere penală după ce vicepreşedintele ASF ar fi mărit tarifele de referinţă pentru RCA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunţat, miercuri, că va depune o plângere penală împotriva vicepreședintelui ASF, Cristian Roşu, pentru faptul că, în cadrul proiectului de hotărâre a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA practicate de societățile de asigurări a comunicat Ministerului Finanțelor o lista a tarifelor de referinţă care cuprinde tarife mai mari cu 36% faţă de cele publicate tot de ASF luni, 21 februarie. Acesta este acuzat că ar fi adus în acest mod beneficii multinaţionalelor din asigurări, în detrimentul celor opt milioane de plătitori de polițe RCA.

De asemenea reprezentanţii organizaţiei susţin că, în luna martie, vor organiza şi o acţiune de protest. „Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF, este direct responsabil de dezastrul din piaţa de asigurări din ultimii ani. A recunoscut oficial, pe 22 februarie 2022, în faţa Comisiei parlamentare, faptul că a comunicat Ministerului Finanţelor lista cu tarifele RCA, în vederea plafonării, dar cifrele transmise în acea listă nu erau cele de referinţă, ci a mai adăugat 36%. Practic, domnul vicepreşedinte ASF, a făcut multinaţionalelor din asigurări un cadou de 36% din preţ, cost care ar urma să fie suportat de şoferii români.

Cadoul făcut de Cristian Roşu pieţei de asigurări este estimat în cuantum de peste 1 miliard de lei, doar în cele 6 luni în care s-ar aplica acea plafonare. Pentru că Parlamentul României ezită să ia vreo măsură faţă de domnul vicepreşedinte al ASF, atât în cazul falimentului City Insurance, cât şi în cel al listei de preţuri asumată de ASF, în vederea plafonării pentru 6 luni, COTAR a luat decizia de a formula o plângere penală împotriva domnului vicepreşedinte ASF”, a declarat Vasile Ștefănescu, Preşedinte COTAR.

Frecvenţa accidentelor decontate de firmele care vând RCA este în continuă scădere

COTAR somează public Ministerului Finanţelor să nu aprobe lista de preţuri umflate cu 36%, comunicată de ASF, deoarece acele preţuri nu sunt mai mici decât cele de acum o săptămână. Totodată, COTAR îşi exprimă public dezamăgirea cu privire la lipsa de reacţie a Parlamentului. Reprezentanţii instituţiei mai precizează că, citând chiar ASF, frecvenţa accidentelor decontate de firmele care vând RCA este în continuă scădere, în ultimii ani. Astfel în 2018 şi 2019 frecvenţa daunei a fost de 6,3%, în timp ce în 2020 a fost de 4,7%.

Valoarea costului estimat de despăgubire a daunelor inclus în preţul RCA îl veţi găsi în tabelele publicate de ASF sub denumirea de primă de risc.

Ex: pentru categoria > 16000 KG – persoane juridice, costul estimat cu despăgubirile din preţul RCA este de 2.682 de lei. În mod normal, peste acest cost estimat cu despăgubirile, asiguratorii ar trebui să adauge cheltuielile lor administrative şi un profit.

Tariful de referinţă publicat de ASF în Februarie 2022 este de de 7539 lei

https://www.asfromania.ro/uploads/articole/attachments/621341d901568132732061.pdf

Tariful de referinţă transmis de ASF spre “îngheţare” timp de 6 luni este de 10.253 lei.

https://mfinante.gov.ro/documents/35673/5553347/anexaproiecthotRCA_18022022.pdf

Practic, asiguratorii au cheltuieli cu daune de 2682 de lei, iar diferenţa de preţ până la 10.253 lei reprezintă cheltuieli administrative şi profit, prin grija vicepreşedintelui ASF – sector Asigurări.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...