sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalFirmele rusești din România vor fi verificate de Ministerul Finanțelor

Firmele rusești din România vor fi verificate de Ministerul Finanțelor

Florin Cîţu, preşedintele Senatului, a dispus, joi, verificarea tuturor firmelor din România care au capital rusesc. Decizia vine după ce Rusia a decis să invadeze Ucraina, declansându-se oficial un război. Statul român și partenerii din NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) și Uniunea Europeană vor impune o serie de sancțiuni drastice împotriva Rusiei, a transmis Florin Cîțu, președinte Partidului Național Liberal.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Decizia vine ca o măsură de securitate și pentru a opri ajutorul de stat la cele aflate pe listele sancționate.  „În România, Ministerul Finanțelor trebuie să facă o analiză în detaliu a tuturor companiilor unde există acționariat rusesc să vedem dacă sunt pe lista celor sancționați și să se ia măsurile necesare. În același timp, trebuie să verificăm dacă aceste companii primesc ajutor de stat, să nu ajungă ajutorul de stat la cei care sunt pe listele sancționate. Iarăși, trebuie o analiză a Ministerului Finanțelor a prezenței României în bănci rusești, pentru care eu am oprit participația noastră, să vedem dacă e oportun să rămânem în aceste instituții internaționale”, a spus Florin Cîțu.

Mai mult decât atât, România a anunțat că nu va fi implicată în războiul din Ucraina. În ceea ce privește starea de urgență, a transmis că decizia va fi luată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării de președintele Klaus Iohannis.

Liderul liberalilor, Florin Vasile Cîțu, a ținut să adauge că agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei va fi întâmpinată cu o reacție imediată și puternică. De asemenea, șeful Senatului condamnă cu vehemență operațiunea militară declanșată de Vladimir Putin.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis joi, 24 februarie 2022, instituirea legii marţiale pe întregul teritoriu al Ucrainei, în contextul operaţiunii militare a Rusiei.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...