sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalLegea privind desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi a fost promulgată

Legea privind desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru desființarea Secției speciale promovată de ministrul justiției, Cătălin Predoiu. Anunțul Administrației prezidențiale privind semnarea decretului a venit la scurt timp după ce comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, și-a exprimat preocuparea și a anunțat o evaluare a legii.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 11 martie 2022, decretul pentru promulgarea Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, a transmis Administrația Prezidențială.

Pe 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 21 februarie, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii”, prevede legea.

Actul normativ menţionează că posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei speciale la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor fi preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Conform legii, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute, denumiţi „procurori anume desemnaţi”.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...