sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalActivitatea PFA-urilor va fi recunoscută drept vechime în muncă

Activitatea PFA-urilor va fi recunoscută drept vechime în muncă

Persoanelor fizice autorizate (PFA) le va fi recunoscută perioada în care au desfășurat activități ca vechime în muncă, respectiv vechime în specialitate, după ce Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în acest sens, în calitate de Cameră decizională, potrivit economedia.ro.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Concret, va fi considerată vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, perioada în care PFA a desfășurat activitate economică și a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale, fără a se lua în considerare perioada în care respectiva persoană nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Proiectul de lege completează ordonanța privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv; b) este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii,  prevede proiectul adoptat, potrivit Agerpres.

Pentru ca inițiativa să intre în vigoare mai este nevoie de promulgare de către președintele Klaus Iohannis. Inițiativa legislativă a fost depusă de deputatul USR Beniamin Todosiu și de senatorul USR Andrei Postică.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...