spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalFostul lider al sindicatului de la metrou Ion Rădoi, trimis în judecată...

Fostul lider al sindicatului de la metrou Ion Rădoi, trimis în judecată de DNA

Fostul lider al Sindicatului Liber de la metrou Ion Rădoi a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite și pentru șantaj privind modul în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou, în perioada septembrie 2017 – iulie 2021.

„Influenţa şi autoritatea în calitate de lider sindical ar fi fost folosite în raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaţilor”, spun anchetatorii.

Probleme din cauza spaţiilor cmerciale de la metrou

DNA precizează că, în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deţinută de Sindicatul Unitatea – Sindicatul Liber de la Metrou şi controlată de Ion Rădoi, ce avea ca obiect exploatarea şi administrarea în comun a suprafeţelor din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou care se pretau la organizarea de activităţi comerciale, în scopul obţinerii de profit. În realitate, arată procurorii, SC Sindomet Servcom SRL ar fi controlat şi gestionat singură administrarea spaţiilor comerciale de la metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale, a modului de înfiinţare de noi spaţii comerciale şi de stabilire a chiriei pentru spaţiul comercial închiriat.

Drept exemplu, mai spun anchetatorii, unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participaţiune, care a încetat în luna septembrie 2018.

În aceste condiţii, menţionează DNA, invocând existenţa unui litigiu cu Metrorex, Sindomet Servcom SRL ar fi refuzat să predea spaţiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei.

„În perioada septembrie 2017 – septembrie 2018, inculpatul Ion Rădoi, în calităţile menţionate mai sus, ar fi acţionat pentru prelungirea succesivă a contractului de asociere în participaţiune. Ulterior, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, Rădoi s-ar fi folosit de influenţa şi autoritatea funcţiei sale de conducere în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL şi comercianţi din spaţiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spaţiilor comerciale, ce ar funcţionau ilegal din luna septembrie 2018. În unele dintre activităţi, Ion Rădoi ar fi beneficiat de sprijinul celeilalte inculpate”, se susţine în comunicat.

Presiuni făcute asupra reprezentanţilor decizionali 

Concret, afirmă procurorii, pentru a-i determina pe reprezentanţii decizionali, miniştri succesivi ai Transporturilor (care aveau dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL), secretari de stat şi reprezentanţi ai Metrorex (ca şi reprezentanţi decizionali în cadrul Consiliului de Administraţie al Metrorex), să ajungă la o soluţie favorabilă intereselor sale, inculpatul ar fi recurs la mijloace nelegale, în afara dialogului social legal, între care:

* constrângeri prin ameninţări cu dezvăluiri a unor fapte compromiţătoare, care în realitate nici nu s-ar fi întâmplat;

* exercitarea de presiuni sociale asupra miniştrilor succesivi în funcţie prin folosirea şi angrenarea angajaţilor în greve şi proteste nelegale;

* mobilizarea salariaţilor prin răspândirea de informaţii false privind concedierea şi nepunerea în circulaţie a trenurilor din lipsă de personal, oprirea circulaţiei în afara unui cadru onest şi de bună-credinţă cu partenerii sociali;

* înregistrări ale discuţiilor cu partenerii sociali – reprezentanţi ai ministerului (miniştri, secretari de stat) şi ai Metrorex (directori, membri CA, membri AGA), fără a le aduce la cunoştinţă acest fapt, înregistrări deţinute de inculpat ca un mijloc de control.

Conform DNA, Rădoi nu ar fi acţionat de o manieră legală, în scopul apărării drepturilor sindicaliştilor, ci punând presiune socială şi politică asupra unor miniştri astfel încât acesta să îşi protejeze interesele financiare, prin nedesfiinţarea spaţiilor comerciale de la metrou.

Autoritate folosită şi în raporturile cu ceilalţi lideri şi membri de sindicat

Mai mult, spun anchetatorii, acesta şi-ar fi folosit autoritatea şi în raporturile cu ceilalţi lideri şi membri de sindicat, pentru a-i determina să nu respecte ordinul/dispoziţia directorului general al Metrorex (ameninţări cu realizarea unor liste cu angajaţii care nu îl sprijină în acţiunile sale pentru a nu mai beneficia de drepturi sindicale – bilete concediu la Zamora, Caraiman (Buşteni) şi la mare, ameninţări cu efectuarea unor liste de angajaţi pentru a fi daţi afară din sindicat şi de la locul de muncă în situaţia în care directorul ar pleca din funcţie, ameninţări cu divulgarea înregistrărilor pe care le deţine, ameninţări cu procese).

„La 25/26 martie 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transportului şi Infrastructurii să acorde în continuare firmei SC Sindomet Servcom SRL drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale pentru Sindomet Servcom şi pentru comercianţii de la metrou. Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA) să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către Sindomet (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)”, se precizează în documentul trimis pe masa judecătorilor.

Venituri de milioane de lei obţinute ilegal 

DNA informează că, prin faptele descrise, s-ar fi generat următoarele foloase necuvenite pentru Sindomet Servcom, care ar fi dobândit, în afara unui cadru legal contractual, venituri de peste 10 milioane lei (10.391.843 lei), pentru societate şi pentru comercianţi Sindomet Servcom ca urmare a exploatării spaţiilor comerciale după expirarea contractului de asociere şi pentru o firmă controlată de fiul lui Ion Rădoi – venituri de 86.400 euro fără TVA din subînchirierea a unui spaţiu situat într-o staţie de metrou unui retailer (după septembrie 2018 şi până în 2021).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii şi preventive luate în cauză.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...